Ceva bârfă feminină

Nu că trag cu urechea, dar femeia stă spate-n spate cu mine, la masa de alături, vorbește tare și răspicat, iar gândurile mi se împiedică-n cap de când și-a început ea monologul, așa că nu e după cum vreau eu, ci trebuie să o ascult. Dar pentru că vorbește însoțitoarei ei mute despre alte femei - subiect de interes pentru mine, da? -, încep să rețin ideile principale.

Despre cumnată, după cum urmează:

- Multe mi-a mai făcut femeia asta! Alta în locul meu nu mai vorbea cu ea! Mă vorbește, de exemplu, la frati-miu, că atunci când am mers împreună cu mașina, eu m-am urcat în față și nu a putut să stea, vezi tu, alături de bărba-su! Păi bărba-su era frati-miu! Eram două femei și doi bărbați în mașină. Cum sunt eu la curbe, dacă stăteam în spate, vomitam! Și ce era să fac?! Cum să le spun bărbaților ălora că mie la curbe mi se face rău? Dar ce să înțeleagă cumnati-mea? Ea, repede, că fac pe șefa!

(Dacă fac o socoteală, unul dintre cei numiți generic "bărbați", șoferul, îi era frate, că doar de frăție se și prevalase urcându-se lângă el. Cel de-al doilea "bărbat" era oare chiar soțul vorbitoarei? Așadar ar fi putut să spună celor din mașină - cu care apropie sau distanțează relațiile în funcție de interes - motivul pentru care se urcase în față. Iar dacă o conducea, mașina oare nu aparținea fratelui, deci și soției acestuia, care ar fi fost îndreptățită să stea în față? Detalii esențiale sunt omise din poveste...)

Despre mamă:

- Nu știu, mă, dar de la o vreme a luat-o razna! Păi eu fac totul în casa aia a ei! Nu m-am ocupat eu de văruit, că nu se mai văruise în casa aia de nu știu când? Și când a fost bolnavă cum a fost? Neajutorată, mă! Asta e mama! Numai eu o ajut! Măcar, zic, să facă pentru mine copiii a zecea parte din câte fac eu pentru mama! Că dinspre frati-miu...

(Urmează comentarii despre neimplicarea cumnatei, persoană ingrată preferată. Pe mamă o anulează vârsta, dar cumnata nu are ani mulți, ci doar multe motive pentru care să fie detestată. A se observa că tot cumnata este învinovățită pentru dezinteresul fratelui față de părinți.)

Despre soacră:

- Bine am făcut că am stat acasă! Soacră-mea nu era în stare să-l aducă pe fi-miu la un nivel educativ așa ca mine! Și uite că Dumnezeu mă compensează pentru toate eforturile astea!

(Dar mama proprie nu e comentată la capitolul educația copilului? A, stai, că am stabilit că e neajutorată.)

A spus mai multe creatura. Nu putea fi oprită, de fapt. După ce a executat femeile din familia ei, a arătat că are și alte arii de expertiză: educația de acasă care lipsește tuturor, firea rea a oamenilor, gusturile lor nepotrivite. De câte ori încerca să intervină în discuție ascultătoarea, o întrerupea cu câte un compliment despre aceasta:

- Scuze că te întrerup, dar nu mă pot abține! Ce-mi place cum ai potrivit culorile, foarte bine îți stă, de când mă tot uit!

(Dovadă că nu avea răbdare să urmărească ce avea cealaltă de spus, ci că gândurile îi alunecau imediat tot spre ceva de interes propriu, evaluarea celei din fața ei, deghizată în complimentare politicoasă.)   

A plecat, plină de ea, maiestuoasă. Pe mine m-a lăsat pradă îndoielii. Bine, mi-e clar că aici e vorba de un caracter urât, dornic de afirmare în dauna cui își permite, egoist și răuvoitor. Dar, când își alege țintele răutăților sale, constat că ele sunt femei.

Femeile par uneori atât de pornite împotriva celorlalte femei...

Haideți să vorbim despre cum este să fim noi, le spun, dar asta e ultima lor grijă. Sunt cumnate și soacre de comentat pe lume, și prietene și colege.

Va conta pentru voi să vorbiți despre idei, iar nu despre alți oameni, le mai spun. Vă veți înțelege mai bine, veți deveni mai bune. Și deja le simt preocuparea ca nu cumva eu să mă cred mai bună, superioară lor.